16 sept. 2022
Ionuț este în ultimul său an la Bakery School România. Pasiunea lui pentru cofetărie își are rădăcinile din copilărie, încă de când pregătea prăjituri pe blatul din bucătărie alături de mama sa. De când era în școala gimnazială își dorea să existe un astfel de liceu care să reușească să-i alimenteze pasiunea, să-i dezvolte abilitățile și să poată urma mai târziu o carieră în această direcție. În momentul în care echipa Bakery School a prezentat programul în cadrul Liceului Tehnologic „Marin Grigore Năstase” nu a durat mult să se decidă, a știut de îndată că aceea e șansa lui.
Lui Ionuț cel mai mult îi plac:
Orele de practică unde își poate pune în aplicare măiestria în cofetărie.
Pudra de fistic, pentru că este la fel ca un as scos din mânecă în momentul în care se apucă să decoreze.
Centrul de inovație Puratos, locul unde se întâmplă magia.
Concursurile și aparițiile televizate îi sunt familiare, mai mult de atât definesc niște momente emoționante și remarcabile pentru el. A învățat că locul 3 nu înseamnă neapărat să pierzi, înseamnă că este momentul să înveți din greșeli și să-ți perfecționezi abilitățile. Că munca lui este apreciată nu doar de profesori, ci și de oamenii din jurul lui. Oameni care l-au văzut la televizor, dar și oamenii care nu au nici o treabă cu cofetăria, dar iubesc deserturile și anume clienții finali.
Practica nu a făcut-o doar în laborator. Vara anului 2022 a reprezentat debutul său într-o cofetărie adevărată. Când l-am întrebat de ce anume are nevoie un cofetar pentru a profesa, el ne-a povestit despre curaj și cum își dorește ca în câțiva ani să-și deschidă propria sa cofetărie alături de un coleg. Până atunci pune pe primul loc curajul și face tot posibilul să prindă experiență ori de câte ori are ocazia.