Ce tendințe alimentare din 2021 vor influența alegerile consumatorilor din România

26 oct. 2021

Taste Tomorrow
Tendințele pieței

Alimente sănătoase și produse livrate acasă. Rețete tradiționale și produse cu impact asupra stării de bine. Află ce contează pentru consumatorul din România - și te poate ajuta să-ți crești afacerea.

Suntem bucuroși că am încheiat luna septembrie într-o notă festivă, marcând zece ani de când am lansat Taste Tomorrow, una dintre cele mai ample cercetări de piață. Cu această ocazie, Puratos Grup a organizat un eveniment global de două zile care, pentru prima dată, a avut loc în mediul online. Sub tema „Food Beyond Nutrition", unii dintre cei mai apreciați lideri din industria alimentară, printre care 12 cei mai buni speakeri internaționali, specialiști Puratos și experţi Ipsos, au împărtășit preferințele consumatorilor și ce este important pentru ei, informații practice, sfaturi şi rețete de inspirație care răspund așteptărilor de consum. Și asta nu e tot! Au fost prezentate nouă tendinţe clare care au impact asupra industriei de brutărie, patiserie și ciocolaterie de astăzi şi de mâine.

Studiul combină cercetarea calitativă cu cea cantitativă și se desfășoară o dată la trei ani cu scopul de a defini modul în care consumatorii determină noile tendințe, pornind de la exemple reale care arată cum își fac alegerile, cum selectează și cum verifică informația. De la o ediție la alta, observăm cum se schimbă comportamentul de consum, ce preferințe au consumatorii și care sunt factorii decisivi în alegerea produselor. Pe lângă acestea, prin intermediul Taste Tomorrow 2021 ne dorim să aflăm cum au evoluat tendințele deja identificate anterior și care sunt cele care contează cel mai mult pentru consumatorul din România. Le veți descoperi mai jos.

Spre deosebire de ediția anterioară, Taste Tomorrow 2018, la ediția din acest an ne-am bazat atât pe consumatorii din 44 de ţări și pe conversațiile calitative cu pasionaţi de arta culinară din şapte oraşe trendsetter de pe tot globul, cât și pe monitorizarea globală, continuă și permanentă, prin tehnologii digitale avansate şi tehnici de inteligenţă artificială semantică. Ca și la edițiile anterioare, România a făcut parte din studiul cantitativ efectuat la nivel global.

„Față de edițiile anterioare Taste Tomorrow, ne-am dorit să îmbunătățim metodologia de lucru și, pe lângă interviurile realizate cu peste 17000 de consumatori din 44 de țări, am introdus o componentă nouă: o monitorizare 24/7 a cuvintelor cheie din spațiul online. O tehnică bazată pe inteligența artificială ce urmărește și analizează semantic gradul de popularizare al unor cuvinte cheie din industria noastră. Cu telefoanele mereu la îndemână, cu mai bine de două ore petrecute zilnic în mediul online, acest algoritm nou ne oferă o bază solidă, în timp real, de prognozare a tendințelor în domeniul nostru de activitate. Această monitorizare continuă ne va permite să ne inspirăm clienții, pe baza unor raportări trimestriale, cu noi produse și servicii ce urmăresc îndeaproape nevoile și așteptările consumatorilor. ”, explică Andreea Ciocănescu, marketing manager Puratos România.

Ediția din 2018 ne-a dezvăluit că oamenii sunt tot mai interesați de produse alimentare care le aduc plus valoare prin gust, prospețime, sănătate, artizanat, stil de viață etic, transparență, confort, experiență și hiper-personalizare. În 2021 vedem că pandemia Covid-19 a contribuit și ea la accelerarea anumitor modificări, cea mai mare influență fiind în zona de sănătate, prospețime, confort și experiență de cumpărături, dar și în ceea ce privește sustenabilitatea.

Pregătiți să aflați tendințele din piața de panificație, patiserie și ciocolaterie care vor influența consumatorii români în următorii ani? Citiți mai departe.

1. Sănătate şi alimente hiper-personale: Consumatorii vor produse delicioase și hrănitoare, care îmbunătățesc imunitatea, starea de bine și digestia - plus sunt adaptate nevoilor nutriționale personale și stilului de viață.

2020 ne-a făcut să privim cu mai multă atenție stilul alimentar, înțelegând că o dietă sănătoasă este esențială pentru prevenirea bolilor. Prin urmare, consumatorii caută mult mai frecvent decât în trecut alternative mai bune și mai sănătoase, dorindu-și produse care fie îmbunătățesc imunitatea sau starea de bine, fie contribuie la o mai bună digestie. Conform Taste Tomorrow 2021, trei din patru respondenți vor produse care să le asigure o imunitate mai bună și să aibă un efect pozitiv asupra bunăstării mintale. De asemenea, aproape patru din cinci consumatori caută să obțină sănătatea sistemului digestiv prin alimentație.

Dar cum puteți răspunde consumatorilor preocupați de sănătate? Oferindu-le acele produse care, în percepția lor, sunt sănătoase și, în același timp, gustoase: pâinea cu maia, ciocolata și produsele de cofetărie-patiserie cu multe fructe. Dacă ne referim la pâine și specialități de brutărie, ingredientele-vedetă sunt semințele și cerealele, cerealele integrale și fibrele: nouă din zece consumatori din România preferă semințele și cerealele în pâine. În cazul deserturilor, peste 70% din consumatori sunt de acord că ingredientul cacao este esențial pentru gust și are o valoare nutritivă ridicată, urmat de nuci, semințe și super fructe. Când vorbim de produsele de patiserie sănătoase, nouă din zece preferă fructele proaspete, dar și nuci și fructe uscate. Iată o ocazie bună de a reinterpreta rețetele de pâine și produsele de patiserie-cofetărie sub formă de produse nutritive, delicioase și care conferă deopotrivă bunăstare fizică și mintală.

 

„Consumatorii de astăzi privesc întreaga experiență de consum ca pe un întreg. Nu consumă doar de necesitate, ci și ca un act de creare a identității personale. Opțiunile lor de cumpărare ajută la definirea a cine sunt. Iar noi, producătorii din industrie, avem instrumentele prin care să îi ajutăm.”, arată Andreea Ciocănescu, marketing manager Puratos România.

Această înţelegere generală și faptul că există o tot mai mare conștientizare a propriei sănătăți ne conduce spre următorul rezultat al studiului nostru: peste 70% dintre consumatori așteaptă din ce în ce mai mult oferte de alimente hiper-personalizate, adaptate nevoilor nutriționale personale și stilului de viață. Acestea includ pâinea și produsele de patiserie-cofetărie.

2. Prospețime: Alimentele proaspete rămân în topul alimentelor de calitate, dar și produsele ambalate câștigă tot mai mulți consumatori la nivel global

Alimentele proaspete sunt în general considerate a fi de cea mai bună calitate. Este ceea ce ne arată și Taste Tomorrow 2021: 85% dintre consumatori consideră că alimentele proaspete sunt bune sau foarte bune. De asemenea, vedem că aproape 60% dintre ei percep că aspectul, culoarea și aroma (mirosul) caracterizează prospețimea produselor de panificație, patiserie-cofetărie și ciocolaterie.

Surprinzător sau nu, diferența de calitate dintre un produs proaspăt și unul ambalat este mai mică în 2021 decât la ediția studiului din 2018: 64% de consumatori față de 43% în 2018 percep că și produsele ambalate sunt de calitate. Acest lucru se datorează, în primul rând, preocupărilor de igienă în contextul Covid, pandemia fiind încă foarte activă. Prin urmare, igiena continuă să fie o prioritate, mai ales atunci când vine vorba de produsele alimentare neambalate.

Concluzia noastră? Prospețimea a fost și rămâne principalul criteriu de achiziție atunci când cumpăram pâine. Totodată, în percepția consumatorilor, este și un indicator al calității produsului.

Pentru inspirație vă oferim rețetele noastre de brutărie, patiserie și cofătărie pe care le-am dezvoltat ținând cont de așteptările consumatorilor români, conform Taste Tomorrow 2021.

3.  Confort: Consumatorii vor produse livrate acasă, iar mai puțin de 50% sunt interesați să comande în viitor pâine, produse de panificație și deserturi online

Astăzi consumatorii își pot cumpăra alimentele oricând doresc. Și tot mai mulți sunt interesați de produsele de panificație locale și de mâncarea livrată acasă. În 2021, 58% dintre intervievați consideră că toate magazinele și restaurantele ar trebui să ofere posibilitatea livrării produselor la domiciliu. Totuși, doar 20% dintre ei obișnuiesc să comande online și, dacă ne referim la produsele de panificație și de patiserie-cofetărie, sub jumătate sunt interesați să comande online în viitor: 33% ar cumpăra produse de panificație, 43% - produse de cofetărie și 40% - produse de ciocolaterie. Toate acestea ne fac să ne întrebăm dacă această tendință se va menține sau este doar o influență de moment a pandemiei. 

Dacă ținem cont de faptul că numai 6% dintre respondenți cumpără pâine online cel puțin o dată pe săptămână, vom vedea că există o serie de bariere care îi împiedică pe consumatori să comande online. Cele mai mari sunt: incertitudinile legate de prospețime și de calitatea produselor, lipsa interacțiunii cu personalul din magazin și timpul de livrare sau prețul.

În concluzie, e tot mai important să fiți prezenți online pentru clienții dumneavoastră și să le oferiți cele mai diverse servicii de livrare la domiciliu. Dar nu este suficient! O mai bună comunicare despre prospețimea și calitatea produselor este de asemenea necesară pentru a ajuta consumatorii să rămână bine informați și să aibă încredere în deciziile lor de cumpărare.

4. Experiență la un alt nivel. Tot ce e mai bun din ambele medii: inspirație din online, achiziție în offline

Restricțiile Covid-19 au făcut ca experiența de cumpărare să treacă de la magazinul fizic la magazinul online. Deși vedem că social media și site-urile au devenit importante chiar şi pentru industrii mai tradiționale, cum este cea a panificației, consumatorii nu sunt dispuși să renunțe la magazinele fizice atunci când își aleg pâinea și specialitățile de pâine: 77% dintre consumatori nu doresc ca magazinele să dispară.

Ne punem întrebarea: va acapara piața mediul online sau rămânem offline, căutând experiențe memorabile în magazinele fizice?

Experții Taste Tomorrow au identificat necesitatea unei experiențe duse la nivelul următor: experiența „figitală" care combină avantajele din ambele medii - online şi offline. Cu alte cuvinte, consumatorii își doresc informații din magazinul online și cumpărături din magazinul fizic: peste 45% din consumatori și-ar dori să găsească informații online despre cum s-a realizat acel produs, din ce ingrediente, cu ce beneficii nutriționale vine, rețete și povești de inspirație, dar să achiziționeze produsul în magazinul fizic. Pentru a rămâne competitivi, creați conexiuni cu consumatorii prin intermediul unei astfel de experiențe care aduce tot ce e mai bun din ambele medii.

5. Gust: Primează rețetele tradiționale, dar există deschidere și pentru aromele noi, cu un element familiar

Pofta, plăcerea de a savura un produs, aspectul, aroma, textura, aportul nutrițional - toate acestea sunt elemente importante ale unei experiențe alimentare autentice. Dar cel mai important dintre toate este, poate, gustul care, în ciuda Covid-19, rămâne una dintre prioritățile consumatorilor de astăzi. Iar dacă vorbim de pâine și produse de cofetărie, gustul este evaluat și prin aspect, fiind al doilea cel mai important factor după prospețime care contribuie la procesul decizional al consumatorilor.

Pentru mulți oameni, pandemia a adâncit plăcerea de a coace în casă și a declanșat reîntoarcerea la gusturile tradiționale din rețetele clasice de prăjituri sau pâine de casă. Cu toate acestea, consumatorii s-au lăsat inspirați și au experimentat combinarea diferitelor ingrediente și arome, pentru a-şi satisface curiozitatea şi gustul aventurii. 

„Chiar și atunci când vine vorba de cofetărie, aportul asupra sănătății joacă un rol important.”

Cercetarea noastră a dezvăluit că 83% dintre respondenți preferă gusturile tradiționale, în timp ce 66% ar dori să încerce gusturi noi sau o combinație de gusturi cu care nu sunt obișnuiți. O oportunitate interesantă pentru brutari, patiseri şi ciocolateri să-și demonstreze creativitatea prin rețete tradiționale dar și prin produse cu texturi și arome noi, care includ elemente familiare.

brutărie, patiserie și cofătărie Pentru inspirație vă oferim rețetele noastre de brutărie, patiserie și cofătărie pe care le-am dezvoltat ținând cont de așteptările consumatorilor români, conform Taste Tomorrow 2021.

6. Transparență și stil de viață etic: pentru consumatorii conștienți contează atât eticheta cât și ce e dincolo de ea

Studiul Taste Tomorrow arată că, astăzi, consumatorii doresc să facă alegeri în cunoștință de cauză pe baza modului în care alimentele lor au impact atât asupra propriei sănătăți, cât și asupra sănătății planetei și a bunăstării altor oameni. Această tendință devine încet, încet o componentă esențială pentru deciziile de cumpărare ale consumatorilor conștienți: nouă din zece consumatori citesc eticheta produsului pentru a vedea ce ingrediente au fost folosite și dacă produsul are conservanți sau aditivi, iar patru din cinci se uită dincolo de etichetă, dorind să știe de unde vine produsul și cum a fost preparat.

De asemenea, produsele locale și din ingrediente locale joacă un rol important în decizia de cumpărare: 77% dintre consumatori obișnuiesc să cumpere produse locale și 78% achiziționează produse realizate cu ingrediente locale. Pentru 70% din consumatori este important dacă fermierii obțin un preț corect, iar 49% dintre intervievați cumpără produse pe bază de plante.

Ca să sumarizăm acest trend, putem spune că azi consumatorii români fac alegeri mai conștiente și caută ingrediente locale, de origine vegetală, care au un impact pozitiv asupra mediului. Prin urmare, implicați direct consumatorii în ceea ce privește sustenabilitatea, răspundeți-le la întrebări, aliniați-vă la problemele sociale și fiți transparenți în privința conținutului, proceselor și originilor ingredientelor. 

Doriți să aflați și mai multe despre cele mai recente comportamente de consum din industria de brutărie, patiserie și ciocolaterie? Citiți următoarele articole care vă dezvăluie cele mai importante concluzii din studiul nostru Taste Tomorrow 2021.

Concluziile studiului Taste Tomorow 2021: Pandemia ne aduce experiența “figitală”

Concluziile studiului Taste Tomorow 2021: Pandemia ne aduce experiența “figitală”

Consumatorii de azi sunt mult mai conștienți de ceea ce consumă și de impactul pe care alimentele le pot avea asupra stării de sănătate. Fac alegeri asumate și mai bine conștientizate și vedem un apetit tot mai mare pentru produse nutriționale, care să contribuie la sănătatea lor și care să le confere o stare de bine.

Cum educi consumatorii pierduți în avalanșa de informații

Cum educi consumatorii pierduți în avalanșa de informații

Consumatorii sunt lipsiți de experiența bazată pe fapte care să-i ajute să facă alegerile potrivite în privința alimentației. Sunt - cum s-ar spune - pierduți în traducere și caută cu disperare adevărul, după cum reiese dintr-un studiu realizat de Taste Tomorrow.

Cum a evoluat confortul suprem de la începutul pandemiei de Covid-19?

Cum a evoluat confortul suprem de la începutul pandemiei de Covid-19?

Cel mai recent sondaj Taste Tomorrow a constatat o creștere a cererii globale de comoditate la cel mai înalt nivel. Consumatorii fiind foarte ocupați, cu puțin timp liber, comoditatea în ceea ce privește cumpărarea alimentelor a devenit din ce în ce mai importantă. Iar apoi a venit Covid-19. Cum a influențat Coronavirusul nevoia de comoditate? Am realizat un sondaj cu consumatori din întreaga lume pentru a afla.