Puratos este conștient de impactul pe care activitatea noastră îl are asupra mediului înconjurător; dincolo de acest lucru, ne dorim să jucăm un rol responsabil în provocarea globală generată de schimbările climatice. Mai mult decât atât, industria alimentară este unul dintre actorii principali al efectelor pe care ingredientele de bază le pot avea asupra biosferei. În timp ce Puratos își va duce la îndeplinire planurile de creștere, face și promisiunea fermă de a reduce impactul creșterii sale asupra mediului înconjurător. Pe de-o parte facem acest lucru folosind materii prime de înaltă calitate care respectă mediul înconjurător. Pe de altă parte, în toate țările unde suntem prezenți minimizăm emisiile de carbon și reducem risipa de apă și consumul industrial al acesteia.
Întotdeauna conștienți de cum activitatea noastră comercială poate afecta societatea și mediul înconjurător, Puratos crede ferm în nevoia de a avea un comportament sustenabil. Drept urmare, angrenăm un număr foarte mare de resurse ca să dezvoltăm program pe care le putem respecta, fie că este vorba de reducerea consumului de energie, energie regenerabilă sau gestionarea risipei.
Pe cât posibil, aliniem toate resursele noastre ca să minimalizăm impactul activităților comerciale. Nu doar atunci când vine vorba de producție, dar și pe întreg fluxul nostru operațional, sursa ingredientelor folosite, ambalarea, depozitarea și transportul. Toate aceste angajamente se bazează pe convingerile noastre care reflectă așteptările tuturor partenerilor și consumatorilor ca și jucător global în industria alimentară.